Inspirație
O petrecere a burlăcițelor desprinsă din filme.
09 Jul 2018 1768 0

De ce să nu te răsfeți cu o petrecere a burlăcițelor înainte de marele eveniment?

Asemenea petreceri se dau peste tot în lume, iar scopul lor este de a aduna alături prietenele pentru a sărbători „ca între fete” ultimele momente înainte de a deveni soție cu acte în regulă.

Această petrecere devine și mai emoționantă atunci când cineva se ocupă de tot și doar îți spune adresa la care să vii. Perfect nu-i așa?

De o asemenea petrecere specială a avut parte și Nina Ursu, o tânără viitoare mireasă care s-a bucurat alături de prietenele ei de o adevărată petrecere a burlăcițelor organizată chiar de către acestea.

S-au înțeles, s-au documentat și au aflat culoarea preferată a ei, galbenul, optând astfel pentru o stilistică în nuanțe alb și galben. A urmat o ședință foto în aer liber care a adus un plus valoare acestei petreceri. Emoțiile au fost de nedescris. Zâmbete, amintiri și cel mai important oameni fericiți. Nu știam cum a fost mai târziu la continuarea petrecerii în club, dar știm un singur lucru, că totul a fost perfect.
Dacă tot nu te-am convins că o petrecere a burlăcițelor ar putea fi o escapadă cu fetele, una mai puțin obișnuită, atunci descoperă momentele cele mai frumoase de la petrecerea Ninei Ursu mai jos.