Sfatul specialistului
Cum să alegi un meniu deosebit cu un buget cât mai mic
19 Oct 2018 62 0

Un eveniment important din viața ta merită un meniu cu adevărat special, iar dacă ții cont de aceste sfaturi vei reuși să ai parte de o seară memorabilă fără să depășești bugetul. Orice femeie trebuie să organizeze la un moment dat o nuntă sau un botez, iar provocarea cea mai mare este să te încadrezi într-un buget prestabilit fără să faci compromisuri în ceea ce privește meniul și alte aspecte esențiale. Cu puțină organizare și făcând alegerile potrivite, vei avea parte de o petrecere memorabilă, care nu va fi uitată prea curând de niciunul dintre invitați. Iată ce ai de făcut:

1. Ce ai de făcut când vine vorba despre  „ingredientul” principal al distracției?

Vinul este nelipsit, cu siguranță, dar este și băutura care trebuie aleasă cu cea mai mare atenție. În acest caz, este limpede că nu trebuie să faci niciun compromis, mai ales că el se numără și printre băuturile cele mai consumate la o astfel de petrecere.Soluția cea mai bună și ca preț, dar și din punctul de vedere al calității este să comanzi vinul direct de la producător – având astfel un cost mai mic. Aruncă un ochi printre vinurile acestei crame, pentru a te convinge că poți avea parte de o calitate excepțională la un preț foarte avantajos. După cum vezi, acolo ai parte de toate informațiile necesare unei alegeri istețe – de la proveniența exactă, la soiul vinului, cât și felul în care trebuie servit vinul.

Nicio altă băutură nu își arată calitatea la fel de repede cum o face vinul. Invitații își vor da seama dacă au în față un vin de calitate imediat ce îi văd culoarea în pahar și încă de la prima înghițitură, deci nu e loc de greșeală. Este de preferat să concepi și un mini-meniu pentru băuturi, astfel încât fiecare invitat să comande ce își dorește, vei vedea că și costul este mai mic, dacă procedezi așa. Nu e cazul să pui în meniu foarte multe băuturi alcoolice, ci doar pe cele clasice – vin, 2 – 3 tipuri de tărie – whiskey, cremă de whiskey, vodcă, poate chiar și bere.

2. Un meniu memorabil este cel diferit!

La fiecare astfel de eveniment, meniul pare mereu același. Cum ar putea un invitat al tău să țină minte un eveniment ca oricare altul? Fă niște alegeri mai îndrăznețe când vine vorba despre mâncare, menținând un singur fel clasic și gustat de toată lumea.

Mâncăruri din anumite zone ale lumii – un meniu mediteraneean, asiatic sau italian – cu preparate care s-ar putea să fie gustate în premieră de către invitați vor face din acest eveniment unul despre care se va vorbi mult timp de acum încolo. O idee de luat în calcul este să concepi un bufet suedez cu mâncăruri din mai multe zone ale lumii, ca întreaga masă să fie o experiență interesantă. Imaginează-ți cum invitații se vor întreba dacă au gustat din hummusul libanez, sau din quesadilla mexicană. Ar fi o petrecere reușită, nu-i așa? În plus, vei fi surprinsă să vezi că bufetul suedez are un cost mult mai mic și mai avantajos, iar experiența invitaților va fi mult mai plăcută.

3. Pune calitatea în fața cantității!!!

Un alt factor pe care ar trebui să-l iei în calcul este cantitatea. Invitații tăi își doresc să fie alături de tine într-un moment important și nu vor sta să analizeze dimensiunea porțiilor sau numărul felurilor servite, așa că și tu poți să faci niște alegeri mai inspirate. Puține sunt persoane care pot mânca 4-5 feluri de mâncare și tort pe parcursul unei petreceri care de obicei este noaptea, așa că mai bine te limitezi la 2-3 care să impresioneze prin aspect și mod de preparare.  

Dacă renunți la numărul mare de feluri de mâncare, vei vedea că îți va fi mai ușor și să te menții în limitele unui buget. Important este să fie un eveniment  la care lumea să se distreze și să danseze, și nu unul la care oamenii se odihnesc după masa prea copioasă.

sursa: unica.ro