Interviuri
Hora gândurilor cu Ştefan Bănică Jr
23 Nov 2018 53 0

Omul, actorul, interpretul, prezentatorul TV care nu are nevoie de prezentări şi prestaţia căruia este, de fiecare dată, irepetabilă şi efervescentă. Emoţia îl face să se deschidă… tot ea, emoţia, îl inspiră. El iese pe scenă ca să transmită ceva, iar mesajele sale sunt de o pondere şi de un impact enorm, din moment ce spectatorii trăiesc alături de el, ca într-o reverie, întregul val de emoţii pe care îl lansează. Astăzi ne-am prins cu idolul a milioane de români… şi nu numai, într-o horă. O horă a gândurilor.

Ştefan Bănică Jr.: La teatru te ascunzi în spatele unui personaj, în muzică eşti tu, trebuie să ai curajul să apari aşa cum eşti.

La început a fost...

... facultatea de teatru. Am intrat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică după liceu, în 1985 şi imediat am fost incorporat în armată. În perioada serviciului militar am fost invitat să dau o probă pentru un film şi... aşa au apărut „Liceenii”. Filmul care şi mie, şi colegilor mei, ne-a adus o popularitate enormă şi nesperată. În acest an se împlinesc 30 de ani de la lansare, e un film vizionat de toate generaţiile, este un film „emblemă” pentru cinematografia românească.

Actoria înseamnă...

... pentru mine, o lume care îmi dă posibilitatea să fiu liber aici, în sufletul meu. Ea îţi dă posibilitatea să fii azi doctor, mâine - inginer, poimâine - doar un spirit. Actoria se joacă cu sufletul tău, cu capacitatea ta de a transmite emoţii. Şi actoria, şi muzica înseamnă emoţie, puterea de a transmite. Pentru asta suntem pe scenă, să transmitem ceva. Dacă un spectator intră în sala de teatru sau concert şi pleacă la fel, n-am făcut nimic. Spectatorul trebuie să primească ceva. Noi, cei care oferim, primim înzecit. E un schimb de energie. Atunci când el pleacă cu sufletul îmbogăţit, ai făcut ceva.

Rolul cel mai drag din teatru...

... e greu de spus, dar dacă ar fi să gândesc sentimental, cel mai drag rol din teatru, poate ar fi Paul Bratter din spectacolul „Desculţ în parc”, o piesă pe care o joc de aproape 18 ani şi pe care, acum vreo 6 ani, am regizat-o chiar eu. E primul spectacol regizat de mine în teatru. Este cel mai aproape de mine sentimental. Dar, cel mai solicitant rol din cariera mea a fost George din „Cui ie frică de Virginia Woolf”, al lui Eduard Albee, pus la Teatrul de Comedie în anul 2012.

Cel mai drag rol din film...

... sentimental, evident, vorbim despre „Liceenii”, dar, strict profesional, cea mai mare reuşită a mea actoricească în film, cred că e Ciupanezu' din filmul „Băieţi buni”. 

Cel mai râvnit rol...

... nu s-a întâmplat, visul studenţiei mele era să joc Jimmy Porter din „Priveşte înapoi cu mânie”, a lui John Osborne. Un tânăr furios, din generaţia anilor ’60, care nu-şi găsea identitatea, care nu se încadra într-un sistem social, lucru pe care l-am simţit şi eu. Eram un tânăr rebel, eram împotriva comunismului, a tot ce înseamnă reguli impuse, reguli imbecile. Toate lucrurile astea, neputând să le manifest decât pe scenă, mă făceau să îmi doresc acest rol, pe care, din păcate, nu l-am jucat. Dar, ca să vedeţi că nimic nu este întâmplător, George din „Cui ie frică de Virginia Woolf” e un fel de Jimmy Porter trecut de 40 de ani, tânărul furios resemnat… pentru un actor este excepţional să îl joace.

În culise...

... depinde din ce unghi priveşti. Eu sunt omul care vede constructiv. Nu am emoţii care să mă blocheze, am emoţii care mă deschid. Sunt pe principiul actorului vechi care vine la teatru cu o oră şi jumătate înainte de spectacol. Înainte de a ieşi în scenă ai nevoie de pregătire, de concentrare, nu poţi să vii din stradă şi în 5 minute să ieşi în faţa publicului.

Scena de teatru şi cea de concert…

... la teatru te ascunzi în spatele unui personaj, libertatea ta e mai mare, pe când în muzică eşti tu, trebuie să ai curajul să apari aşa cum eşti de fapt. Pe scenă ar fi admirabil să poţi transforma defectele în efecte, în calităţi.

Televiziunea...

... e altceva. O consider o verişoară mai îndepărtată a teatrului, pentru că teatrul şi muzica se întâmplă live. Niciodată ecranul nu va transmite emoţia şi energia, schimbul de energie dintre public şi cei de pe scenă.

Complicaţiile...

... le provocăm noi prin alegerile pe care le facem. Energia universală pozitivă are o direcţie. Atâta timp cât noi suntem pe direcţia acesteia, nu avem cum să ne complicăm. În momentul în care nu eşti bine, sentimentele tale sunt jaloanele care să îţi demonstreze că nu eşti pe calea cea bună, ele te provoacă să îţi pui întrebări pentru a găsi răspunsurile, soluţiile...

Nu am regrete majore...

... încerc să îmi impun să trăiesc viaţa ASTĂZI, nu mă ajută cu nimic trecutul, decât să mă înveţe să fac ceva mai bine. Nu mă ajută să trăiesc în trecut, nu am habar nici cum va fi viitorul, dar cel mai eficient este să trăieşti astăzi, să te concentrezi pe ce e azi, acum, în clipa aceasta.

Dincolo de cuvinte...

 ... se află lucruri mult mai profunde, emoţiile şi sentimentele. Cuvintele sunt sărace. Am să dau şi un exemplu. Acum câteva zile, am avut concertele acoustice unplugged, la Circus Variete Globus,  în sală erau circa 1800 de oameni. La sfârşitul ultimului concert, fii-mea, care era în sală, mi-a sărit de gât, am ţinut-o şi împreună am cântat ultimul refren din ultimul cântec. E greu să exprim ce am simţit atunci... Uneori cuvintele sunt insuficiente şi sărace ca să exprime tot ce simţim.

Este timpul...

...să te bucuri de fiecare moment, să îţi accepţi vârsta, oamenii cu care lucrezi, să înveţi că nu tu îi vei schimba vreodată, numai conştiinţa lor o va face, societatea nu se schimbă în mase, ci de la individ la individ.

Viaţa este...

... cum spunea un alt personaj drag mie, Melchior Gabor din „Deşteptarea primăverii” scrisă de autorul german Frank Wedekind: „Viaţa e o chestie de gust, de alegere. Alegi să trăieşti frumos, sau alegi să trăieşti încrâncenat.” N-am fost de la început nici cunoscut, n-am avut nici bani, dar subconştientul meu a gândit la fel, iar astăzi conştientizez.

Nu-mi place...

... „circul” de prost gust. Consider că o persoană publică trebuie să îşi folosească capitalul de imagine pentru fapte bune.

Curajul...

... toţi avem nevoie de el. Esenţa este să fii corect cu tine şi cu meseria pe care o faci, spun ce gândesc şi îmi asum. După asta vin şi aplauzele, şi succesul, şi recompensele... De multe ori uităm esenţa.

Farmecul...

... te naşti cu el. Nu cred că există exerciţii de farmec. Farmecul vine din interior.

Cartea de vizită a unui bărbat...

... aici se potriveşte afirmaţia lui Henry James, am dat de ea în timp ce mă documentam pentru spectacolul de Ziua Femeii. El spunea: „femeile sunt îngrijorate de viitorul lor până când găsesc un bărbat, un bărbat este îngrijorat de viitorul lui atunci când a găsit o femeie.”

Bijuteriile...

... sunt detalii. Am învăţat de la nişte Domni, printre care şi tata, că detaliile fac diferenţa, un bărbat elegant este un bărbat atent la detalii. Se vede cu ochiul liber. Până acum 15 ani nu suportam măcar o za dintr-un lanţ, dar faptul că port inele are legătură cu muzica rock, apropo, nu-mi place aurul, îmi place argintul.

Romantismul în secolul XXI...

... e distorsionat de internet şi comunicarea virtuală, de la a pune o floare în bancă, a o privi pe ea în ochi, până a-i scrie: „Bună, ce faci, vrei sa ne întâlnim?”, e mare diferenţă. E ca la oameni şi roboţi, roboţii sunt utili, dar nu vor avea sentimente şi căldură.

Afecţiunea este...

... importantă pentru fiecare dintre noi. Dragostea este indispensabilă, e un sentiment de bucurie, iubire necondiţionată, că nu reuşim să fie mereu aşa, e o altă discuţie.

Copii mei...

... sunt şi vor rămâne cea mai importantă realizare din viaţa mea. Sunt copii doriţi, iubiţi, sunt mândria mea cea mai mare, indiferent de câte roluri şi filme voi face.

 

Photo: E.Șalaru

Text: M.Butnaru